Misiune
Concursul Internațional de Interpretare Scenică „Lauri” vine în întâmpinarea tinerelor talente, propunându-și să încurajeze strădania acestora întru desăvârșirea actului artistic. Participanții găsesc în cadrul acestui Concurs un spațiu formal de raportare valorică asistat de jurii profesioniste, astfel încât premiile și diplomele obținute constituie recompense se încurajează efortul de a valoriza și șlefui o aptitudine, un talent sau poate chiar o vocație.
Cui se adresează?
Concursul Internațional de Interpretare Scenică „Lauri” se adresează atât profesioniștilor (elevi ai liceelor vocaționale, studenți ai universităților și academiilor de profilor sau absolvenți ai acestora), cât și amatorilor (participanți fără studii de specialitate în domeniu). Concursul are deasemnea o categorie specială, adresată persoanelor cu nevoi speciale.
Participarea se poate realiza direct (prin prezența nemijlocită) sau indirect (prin intermediul unei înregistrări în conformitate cu regulamentul stabilit de organizatori).
Managementul concursului
Hilda Iacob
Director de concurs
Conf. Univ. Dr. Veronica Demenscu
Director artistic
Prof. Maria Roxana Rus
Director organizatoric
Telefon: 0721 933 983
Bianca Nica
PR
Telefon: 0748 839 288
E-mail: blnica@yahoo.com
Csonka Zoltan
Director tehnic
Arca Rus
Secretar
Sabina Constantin
Coordonatori voluntari
Despre noi
https://lauri.ro/concursul-lauri/regulament-general/Societatea Culturală Filarmonia s-a înființat în anul 2004, propunându-și o revitalizare a vieții culturale la nivel local. În cel 15 ani de activitate, asociația a reușit să acumuleze un palmares important de activități culturale, între care se numără 100 de spectacole – muzică și teatru -, 20 de proiecte editoriale și peste 150 de emisiuni culturale de televiziune.
Asociația s-a remarcat ca principal partener al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca în realizarea Festivalului Studențesc de Operă Viva Vox (2009-2014), un proiect ce a atins rapid o anvergură europeană, polarizând prezența unor personalități marcante ale lumii lirice universale, precum Peter Mario Katona (directorul de casting al Royal Opera House – Covent Garden). Suntem, de asemenea, un partener constant al Congresului Internațional de Muzicologie și Simpozionului Internațional de Muzică și Medicină.
Ediția anterioară a Concursului Lauri a înregistrat o participare internațională care au reprezentat 14 tări.
Contact
Societatea Culturală Filarmonia
Adresă: Str. Memorandumului nr.12/16, 400114, Cluj-Napoca, România
Cod Fiscal nr. 17316440
Cont RO29BTRL01301205983943XX
BANCA TRANSILVANIA Sucursala Cluj-Napoca
Facebook: @concurs.lauri
Instagram:@concurs.lauri
Trimite-ne un mesaj!