TEATRU

Cea de a III-a ediție a Concursului de Interpretare Scenică „Lauri” invită și tinerii actori să se scrie, în cadrul secțiunii Teatru, dedicată atât profesioniștilor (elevi, studenți și absolvenți ai liceelor și universităților de profil), cât și amatorilor, conform categoriilor de vârstă și condițiilor stabilite de regulament.

În cadrul participării directe (nemijlocite), ediția de acest an a Concursului admite doar monologuri și piese de teatru realizate de ansambluri formate din maxim 5 actori, cu elemente minimale de scenografie (care pot fi introduse și scoase din scenă în aproximativ 3 minute), cu o durată a actului artistic de până la 15 minute.

În ceea ce privește participarea indirectă (prin intermediul unei înregistrări video, conform regulamentului general al Concursului), Concursul impune o înregistrare a unui spectacol integral sau un decupaj de maxim 20 minute dintr-un spectacol. 

Taxele, sub formă de donații, percepute pentru înscrierea în Concurs beneficiază de o reglementare aparte în ceea ce privește ansamblurile, care poate fi consultată în Regulamentul General al Concursului.  

Emanuel Petran 

Membru al Juriului

Petran Emanuel este în prezent Director al Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca. Acesta a absolvit Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Departamentul de Teatru al Facultăţii de Litere, specializarea Actorie și Universitatea Arte Teatrale din Târgu Mureș, primind, astfel, titulatura de Regizor Artistic. În perioada 1993-1994 a făcut parte din ansamblul de actori al Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, iar între 1999-2016 a activat ca actor al Teatrului Național din Cluj-Napoca. Pe parcursul carierei sale, a inițiat și coordonat diferite proiecte, printre care și proiecte caritabile și sociale, în colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca și Primăria Cluj-Napoca, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, “Teatrul Acum” etc, cele mai importante fiind „Carnavalul Culturii Sălăjene”, „Lecturi publice”, „O Noapte Furtunoasă” de I. L. Caragiale și „Fisura” a dramaturgului Flavius Lucăcel și regizat de Victor Olăhuț.